Nicolae Grigorescu, pictorul românesc
15 mai 1838 – 21 iulie 1907
Rămas orfan de tată la vârsta de 7 ani, se mută cu familia (era cel de-al șaselea copil născut), la București, fiind adăpostiți de o mătușă. Aici, numai trei ani mai târziu, are șansa de a-și face ucenicia în atelierul pictorului de origine cehă Anton Chladek, unde învață arta picturii murale bisericești, căreia îi va aloca, ulterior, o parte din activitatea sa creatoare. Mai întâi a pictat biserica nouă a mănăstirii Zamfira (județul Prahova), adăugându-se apoi bisericile din Băicoi, Mărginenii de Jos, Puchenii Mari (toate în județul Prahova) și cea a mănăstirii Agapia (județul Neamț).
Primind o bursă în Franța (1861) se înscrie, mai întâi la faimoasa Școala de Arte Frumoase (fiind coleg cu viitorul impresionist August Renoir), apoi, atras de Școala de la Barbizon, se stabilește în acest sat de la marginea pădurii Fontainbleau, fiind influențat de mediul artistic de aici în care se manifestau diferiți pictori francezi. Experiența de aici se va reflecta, printre altele, în peisajul Toamna (1866), pictat la Fontainbleau, care reprezintă una dintre operele majore ale peisagisticii românești. Ulterior va face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia și Austria (Viena) și va lucra în Franța. Reîntors în țară, se va stabili la Câmpina (1890), unde va rămâne până la sfârșitul vieții și unde se găsește un muzeu închinat lui.
Ultima sa lucrare, Întoarcerea de la bâlci, a rămas neterminată pe șevalet în momentul morții sale.
Nicolae Grigorescu a fost un mare peisagist și portretist, pictând scene din viața rurală (Pe malul Siretului, Car cu boi la Orății, Car cu boi pe înserat ș.a.), figuri și portrete de țărani într-o viziune idilică (Ciobănaș, Țigancă cu maramă, Țăranca cu ulcior, Țăranca din Miscel, Țăranca voioasă, Țânără țigancă, Portret de femeie, Fata cu basma galbenă ș.a.), evrei din târgurile moldovenești de odinioară (Evreul cu gâsca, Evreul cu caftan ș.a.), naturi moarte (Un colț din atelierul meu), precum portretele reprezentative pentru societatea românească a vremii (Marele Ban Herescu-Năsturel).
