Ursuleții miraculoși din orașul Sergaci, gubernia Nijni Novgorod, nu numai au știut să facă trucuri, ci și au mărșăluit în fața soldaților francezi uimiți.
În romanul „La munți” dedicat vieții locuitorilor guberniei Nijni Novgorod, Pavel Melnikov-Peciorski a dezvăluit meșteșugul neobișnuit al locuitorilor Sergaci din secolul XVI. Locuitorii a cel puțin 30 de sate au câștigat bani din dresajul urșilor. Au învățat urșii să facă diferite trucuri și au mers cu urși la iarmaroace. Se spune că la nunta lui Ivan cel Groaznic cu Marfa Sobakina a avut loc un spectacol de acești urși minunați.
Prizonierii de război francezi care au ajuns la Sergaci în anul 1812 au văzut urșii dresați cu propriii ochi. La început, nu au crezut că așa ceva poate fi adevărat. Francezii au promis că în curând Napoleon va trimite trupe noi cărora rușii nu le vor face față. Însă șeful poliției locale a răspuns: în caz de orice, vom trimite detașamente de urși. Și i-a invitat să vadă batalionul special.
Melnikov-Peciorski a descris acest eveniment în felul următor: „Iar urșii se plimbă în larg doar vara; iarna, toți sunt acasă. Șeful a ordonat să aducă urșii în ziua cutare. Au adus vreo mie de urși, i-au așezat pe rânduri și aceștia au început să arunce bețe peste umeri. Iar șeful le-a spus francezilor: „Așa învață tehnicile cu armele și cum să se târască ca un vânător”. Francezii au fost uimiți și au scris în scrisori acasă: am văzut cu propriii ochi un batalion de urși. Din acel moment, se pare că francezii au început să ne numească urși”.
Urșii dresați erau adevăratele vedete ale iarmaroacelor și ale diverselor sărbători. Ei știau nu numai să meargă pe labele din spate, ci și să înfățișeze diferite „imagini”. Istoricul și arheograful Dmitri Rovinski a descris comediile de urși în volumul „Imaginile populare ruse”. De exemplu, cum se îmbracă o fată: „Mișa se așază pe pământ, își freacă fața cu o labă, iar cealaltă o învârte în fața botului – asta înseamnă că fata se uită în oglindă”.
Urșii au reușit să execute până la 50 de astfel de trucuri: „trag cu bățul, ca și cum ar fi arcul”, „băieții fură mazăre și se târăsc pe burtă unde este uscat și în genunchi unde este ud, după ce l-au furat, stau întinși pe jos” , „soția își sărută soțul drag”. După spectacol urșii și-au luat căciulile și s-au plimbat în jurul publicului în cerc, încasând plata pentru spectacolul lor.
Urșii din Sergaci erau atât de celebri încât Ekaterina a II-a a ordonat ca Toptîghin (așa li s-a spus urșilor pentru că ei calcă stâmb) să apară pe stema orașului. Înșiși dresorii din Sergaci și-au numit urșii cu respect „domnul Mihailo Potapîci din Sergaci”.
În anul 1866 comediile de urși au fost interzise, dar s-au păstrat multe istorii despre urșii miraculoși care au surprins publicul cu talentele lor.