post


Se crede că ziua Sfântului Valentin este sărbătorită timp de 16 secole, însă sărbătorile Iubirii sunt cunoscute din timpuri mai străvechi, de când au existat culturile păgâne. De exemplu, la mijlocul lui februarie romanii au sărbătorit festivalul erotismului, denumit Lupercalia în cinstea zeiței iubirii Juno Februata.
În această zi este prăznuită amintirea preotului creștin Valentin. Istoria care explică apariția sărbătorii datează din anul 269, perioada în care Imperiul Roman a fost condus de împăratul Claudiu II. Armata romană se confrunta cu o lipsă acută de soldați pentru campanii militare, iar comandantul suprem era sigur că obstacolul principal în calea planurilor sale erau nunți, fiindcă legionarul însorit se gândește la gloria Imperiului mai puțin decât la familia sa. Astfel, pentru a menține spiritul militar al soldaților, împăratul a publicat decretul în care a interzis legionarilor să se căsătorească.
Contrat așteptărilor împăratului, soldații nu au încetat să se îndrăgostească. Spre fericirea lor, s-a găsit o persoană care nu s-a temut de mânia împăratului și era de acord să căsătorească legionarii cu iubitele lor. Acesta era un preot pe nume Valentin din orașul roman Terni. Se pare că ar fi fost un romantic adevărat, fiindcă printre activitățile lui preferate erau împăcarea celor certați, ajutorul în compunerea scrisorilor de dragoste și livrarea florilor de la legionari către nevestele lor.
Clar că împăratul a hotărât să pună capăt acestei activități infracționale. Sfântul Valentin a fost condamnat la moarte. Tragedia consta în faptul că Valentin era îndrăgostit de fiica temnicerului, căreia i-a lăsat cu o zi înainte de executare o scrisoare de dragoste semnată „Valentin al tău”. Scrisoarea a fost citită după moartea preotului.
Ulterior, mucenicul creștin care a suferit pentru credință a fost canonizat de biserica catolică. În anul 496 Papa Gelasius I a proclamat data de 14 februarie drept ziua Sfântului Valentin.
În anul 1969, în urma reformei liturgice, Sfântul Valentin a fost scos din calendarul liturgic al bisericii catolice (precum și ceilalți sfinți romani ale căror fapte din viață erau controversate sau nesigure). De altminteri, și înainte de anul 1969 biserica nu a aprobat și nu a susținut tradiția de a marca această zi.
Oricum ar fi, se pare că tradiția de a scrie scrisori de dragoste în această zi își ia nașterea în această sărbătoare. De asemenea, este o zi potrivită pentru nunți și logodne. Se crede că este o garanție a iubirii eterne.
În Europa de Vest ziua Sfântului Valentin a început să fie sărbătorită pe scară largă începând din secolul XIII, în SUA, din anul 1777.
Tradiția de a oferi cadouri a prins rădăcini și cu timpul s-a transformat într-o afacere destul de prosperă. De exemplu, la începutul secolului trecut, americanii aveau un obicei de a le trimite nevestelor lor marțipane care erau destul de scumpe.
În Japonia tradiția de a oferi dulciuri a apărut la inițiativa unei firme mari care se ocupa de producția ciocolatei. Acolo ziua Sfântului Valentin a început să fie sărbătorită în anii 30 , iar ciocolata rămâne cel mai răspândit cadou. Apropo, felul în care ziua Sfântului Valentin este sărbătorită în Japonia ne duce cu gândul la un fel de „8 martie pentru bărbați”, fiindcă japonezii primesc mai multe cadouri decât japonezele: aparate de ras, loțiuni, portofele etc.
Francezii pasionați oferă bijuterii, iar danezii romantici trimit colete cu flori uscate de culoarea albă.
În Marea Britanie, în ziua Sfântului Valentin fetele nemăritate se trezesc înainte de răsăritul soarelui, se așază la fereastră și se uită la bărbații trecători. Potrivit tradiției, primul bărbat pe care domnișoara îl va vedea va fi mirele ei.
Există și unele țări în care tradițiile și obiceiurile de a marca ziua Sfântului Valentin sunt complet diferite. De exemplu, Arabia Saudita, singura țară în care această sărbătoare este... interzisă la nivelul de stat, iar prăznuirea acesteia se amendează.
În Rusia Kieveană exista propria zi a îndrăgostiților care era sărbătorită vara în loc de iarnă. Este vorba de legenda iubirii lui Petru și a Fevroniei. În Rusia de astăzi în această zi este sărbătorită ziua familiei, a iubirii și a fidelității.