post


Acum 324 de ani, pe 11 decembrie 1699, prin ordinul lui Petru I, drapelul Sfântului Andrei a fost stabilit drept drapelul oficial al flotei militare în Rusia.
Marele împărat și-a explicat decizia prin faptul că Rusia a primit sfântul botez de la Apostolul Andrei, și de aceea a vrut să perpetueze numele Sfântului.
Drapelul cu crucea albastră a Sfântului Andrei în forma literei X pe fundalul alb (această formă, potrivit tradiției, a avut-o Crucea care a fost utilizată la torturarea și uciderea Sfântului Andrei) a fluturat la navele rusești până în anul 1917. Sub acest drapel rușii au făcut înconjurul lumii și au descoperit pământuri noi. Sub el, s-au luptat multe generații ale marinarilor ruși.
Pe 18 noiembrie 1917, marinarii care s-au adunat la Prima Adunare a Flotei Militare din Întreaga Rusie, s-au hotărât ridicarea drapelului roșu al Internaționalului în loc de drapelul Sfântului Andrei pe toate navele.
În primii ani ai autorităților sovietice, drapelul Flotei Militare a fost modificat de mai multe ori, și abia pe 25 mai 1935 a fost stabilit drapelul naval militar care a reprezentat o linie albastră orizontală pe fundalul alb în partea de jos a drapelului. Pe partea albă au fost înfățișate o stea cu 5 colțuri și secera și ciocanul încrucișate de culoarea roșie.
După desființarea URSS (în anul 1991) în calitatea drapelului Flotei Militare, prin decretul Președintelui FR a fost introdus drapelul istoric rusesc al Sfântului Andrei, care a ocupat mereu un loc aparte în istoria Rusiei. Drapelul Flotei Militare a FR reprezintă Crucea diagonală a Sfântului Andrei de culoarea albastră pe fundalul alb. A fost și rămâne în mintea rușilor pentru totdeauna simbolul gloriei militare și al curajului flotei ruse.