Parcul național cuprinde cele mai adânci și impunătoare chei din România și cel mai cunoscut lac de baraj natural din țară. Situat în Carpații Orientali, parcul este interesant datorită peisajului carstic și bogăției floristice și faunistice. Reprezintă una dintre cele mai frumoase și impresionante atracții naturale din România. Fiind una dintre puținele legături existente între Moldova și Transilvania, Cheile Bicazului oferă un adevărat spectacol pentru șoferii și călătorii care vizitează zona. Cheile Bicazului au o istorie lungă, care se întinde pe mii de ani.
Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș a fost înființat în 1990 și este situat în Masivul Hășmaș din Carpații Orientali. Este caracterizat printr-un peisaj carstic format din calcare și dolomite, cu vârfuri și abrupturi izolate, chei adânci, hornuri, peșteri și grote și o fragmentare accentuată dată de rețeaua hidrografică. Altitudinea maximă este 1.792 m în vârful Hășmașul Mare, iar suprafața totală a parcului este de peste 7.000 hectare. 
Cheile Bicazului, lungi de peste 5 km, sunt cele mai adânci chei din țară și impresionează prin prezența pereților verticali monumentali cu o înălțime de peste 300 m. Un alt punct de interes al parcului este Lacul Roșu. Acesta este un lac de baraj natural format în 1838 prin prăbușirea unui versant în pârâul Roșu, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter. 
Munții Hășmaș cuprind fosile de specii marine din perioada Cretacică, Jurasică și Triasică. În numeroasele situri paleontologice din parc se găsesc mai bine de 200 de specii diferite de fosile marine de importanță europeană (amoniți, belemiți și chiar recifi și bariere de corali). 
Afluenții Bicazului formează și ei propriile chei, cu numeroase cascade și serii de marmite. Cheile Lapoșului au aproximativ 2 km și au pe traseul lor o cascadă în trei trepte ce însumează 25 m înălțime. Alte chei care merită menționate sunt: Cheile Șugăului, Cheile Cupașului și Cheile Bicăjelului.
Flora parcului este una bogată și diversificată și cuprinde peste 1.100 specii de plante superioare, printre care și unele specii endemice în Carpați, cum ar fi garofița albă de stânci și centaurea carpatică. La altitudini mai mari se întâlnesc și câteva flori rare cum ar fi floarea de colț, papucul doamnei sau sângele voinicului. 
Aproximativ 90% din suprafața parcului național este acoperită de păduri în care predomină rășinoasele. Câteva specii seculare de pin și de cetină-de-negi ocupă fisurile pereților calcaroși. În păduri se întâlnesc specii comune de paltin de munte, larice, tisă sau scoruș de munte.
Parcul este caracterizat printr-o biodiversitate bogată a faunei. Dintre mamiferele erbivore, cele mai reprezentative specii sunt cerbul, capra neagră și căpriorul. Carnivorele mari (urs, lup și râs) sunt și ele prezente pe tot teritoriul parcului. Dintre speciile de mamifere mici de interes pentru conservare se remarcă chițcanul de munte, șoarecele de zăpadă și pârșul cu coadă stufoasă. 
Parcul găzduiește specii de păsări rare și ocrotite, cum ar fi acvila de munte, huhurezul mare, ciocănitoarea cu trei degete, presura de munte, cocoșul de munte și fluturașul de stâncă.
În parc au fost observate peste 12 specii de lilieci și numeroase specii de lepidoptere, printre care fluturele mare al focului, fluturele ochi de păun roșcat. 
Dintre amfibienii care trăiesc în parc amintim: salamandra, tritonul de munte, tritonul carpatic, izvorașul cu burtă galbenă, broasca râioasă brună și verde, iar dintre reptile: năpârca, șopârla de câmp, șopârla de munte, șarpele de alun, șarpele lui Esculap și vipera comună. În apele Bicazului întâlnim specii de pești precum: păstrăvul, mreana vânătă, babușca și zglăvoaca.