Femeile nobile au fost literalmente forțate să se machieze cu toate că produsele cosmetice au fost periculoase pentru sănătate. Petru I a fost cel care a pus capăt acestei nebunii.
În anul 1689 diplomatul francez Foy de la Neuville a notat că englezoaica Evdokia Hamilton care a locuit în Rusia, este „singura femeie din țară care nu folosește niciodată lapte de văr, nici fard, de aceea este atât de frumoasă”. În timp ce celelalte femei nobile din Rusia au continuat să-și vopsească sprâncenele și să folosească lapte de văr, lady Hamilton a strălucit de frumusețe naturală.
Hamilton a fost soția șefului guvernului sub conducerea țarului Alexei Mihailovici, Artamon Matveev. Adică și-a putut permite să nu se machieze și a fost considerată egală în societate compusă doar din bărbați, ceea ce a fost un lucru revoluționar pentru aceste timpuri.
Lady Hamilton a fost stăpâna casei în care a fost crescută Natalia Narîșkina, mama lui Petru cel Mare. Ulterior, țarina Natalia a introdus multe noutăți: s-a uitat la spectacole de teatru, a dansat, a mers cu trăsura deschisă. Natalia Narîșkina este prima dintre țarinele Rusiei al cărei portret reprezintă într-adevăr înfățișarea ei reală.
Fiului Nataliei Narîșkina, țarul Petru Alexeevici, nu i-a plăcut Rusia tradițională, inclusiv și femeile nobile îmbrăcate ca niște papușe și prinse în hainele lor strânse și lungi. Mult mai mult i-au plăcute cochetele străine în rochii cu decolteu, așa că printre reformele sale a fost introducerea acestui tip de rochii.
Desigur, în timpul domnirii tatălui lui Petru cel Mare, țarul Alexei, și a fratelui său mai mare Fiodor, moda vestimentară europeană a pătruns în Rusia. Însă doar pentru costume de bărbați. Costumele de femei au rămas strict tradiționale și se asemănau foarte mult cu costume bărbătești: au avut multe straturi, rochiile au fost lungi, hainele cu blană internă și cu blană pe mâneci și guler.
Femeile se deosebeau de bărbați doar prin utilizarea excesivă a produselor cosmetice – au pus straturi de lapte de văr și au corectat cu o racletă specială. Acest lucru nu le-a plăcut nu numai rușilor europeni, precum lady Hamilton sau Petru cel Mare. Protopopul Avvakum scria: „Unele femei se fac atât de urâte la față, pun atâtea vopsele – fie roșii, fie albe, fie albastre, așa că se aseamănă cu un animal urât, cu o maimuță”.
Petru I a început să-și introducă reformele în câteva zile după revenire din Marea sa Ambasadă în Europa și în timpul execuției arcașilor. În data de 29 august anul 1698 a fost publicat decretul „Privind purtarea costumului german, tunderea bărbii și a mustăților”. De ce tocmai în timpul execuției arcașilor – gardienilor moscoviți rebeli? Se pare că șeful statului a subliniat astfel că vechea ordine a fost distrusă și a fost interzis să o mai copieze.
Decretele ulterioare privind noul stil vestimentar au fost publicate în anii 1700, 1701 și 1705. În Moscova pe pereții Orașului Alb (zona veche a Moscovei) au fost puse manechine care au demonstrat vestimentația europeană, astfel încât să fie clar pentru toți. Pentru „hainele greșite” au fost impuse amenzi considerabile – 40 de copeici pentru pietoni și 2 ruble pentru cei care au mers călare (16 de kg de carne au costat 30-40 de copeici). Pentru femei decretul a stabilit în felul următor: „Toate femeile trebuie să poarte rochia germană”.
Cu toate că la început reformele au provocat proteste și chiar rebeliuni, vestimentația germană a intrat în modă. Din anul 1717 Petru cel Mare a început să conducă petreceri unde împreună cu soția sa Ecaterina a demonstrat cum trebuia să te îmbraci, să dansezi și să te distrezi. Însă cum au fost afectate produsele cosmetice?
Hainele germane din începutul secolului XVIII presupunea mâini deschise, decolteu la piept și la spate și, desigur, pălării și coafuri. Un astfel de aspect a fost incompatibil cu machiajul rusesc din secolul XVII – albirea pieptului și a mâinilor a fost prea scumpă. În plus, machiajul dens nu permitea să râzi și să dansezi, ceea ce doamnele în Rusia nu au făcut niciodată înainte.
Când dansurile au devenit o distracție publică, iar abilitățile de dans au început să determine personalitatea, s-a schimbat și ritmul mișcării femeii din Rusia. În Rusia Moscovită femeia trebuia să pășească ca și cum ar fi fost un păun – picioarele au fost ascunse după haine lungi, plutea lent în aer fără să se miște. În schimb, femeile din secolul XVIII cu spatele și mâinile goale se aflau în constanta mișcare, au flirtat, au râs și au dansat. Părul, considerat o parte a corpului pe care rusoaicele de odinioară l-au ascuns sub batic, a devenit material pentru coafuri la modă și o bază pentru purtarea perucilor și a pălăriilor nebune.
A fost nevoie de încă 20-30 de ani înainte ca rusoaicele au putut concura cu europenele. Până la mijlocul secolului XVIII albirea tenului a fost înlocuită prin ten natural care a fost menținut prin utilizarea medicamentelor vegetale de înfrumusețare.
Pentru ten alb doamnele s-au spălat cu lapte, apă de castraveți murați, infuzie de albăstrea. După cum relatează culturologul Oksana Maiakova, pentru curățarea tenului a fost folosită grăsimea lupului, unguente pe baza albușului și uleiuri din boabe înflorite de grâu.
Ecaterina cea Mare și-a amintit că în tinerețe a suferit de acnee și coșuri pe față, dar un medic a ajutat-o: „A scos din buzunar o fiolă mică de ulei de talc și mi-a spus să pun o picătură într-o cană cu apă și să mă spăl pe față cu ea din când în când, de exemplu săptămânal. Într-adevăr, uleiul de talc mi-a limpezit fața și după 10 zile am putut să ies în public”. S-a folosit și pudra din burete de apă dulce uscat, cu care s-au dat pe față pentru un aspect proaspăt.
Dar cel mai faimos remediu rusesc pentru prospețimea feței și a pielii, care era folosit de toată lumea, de la țărăncile până la țarine, era ștergerea cu zăpadă și gheață. Este clar cu țărancele, în timpul iernilor lungi și reci, acestea mergeau în mod regulat la baie și se scufundau în copcă sau în zăpadă.
Irlandeza Martha Wilmot, care a vizitat Rusia pe vremea Ecaterinei, a scris: „În fiecare dimineață îmi aduceau o bucată de gheață groasă ca pereții unui pahar, iar eu, ca o rusoaică adevărată, mă dau cu ea pe obraji, după ce, așa cum îmi spun, voi avea un ten bun”.
Însă, nu s-a renunțat la fard de obraz și pudră, pur și simplu erau făcute acum după rețete europene și nu pe bază de plumb și mercur. Sub conducerea Ecaterinei cea Mare, în Rusia funcționau 4 fabrici de producția pudrei și 5 fabrici de producția rujului; în plus, erau la vânzare produse cosmetice străine. Un borcan cu fard era încă scump: 80 de copeici, în timp ce pentru 10–12 copeici un om de rând putea lua o masă copioasă într-o tavernă. Totuși, scrie istoricul Marina Bogdanova, „să te machiezi așa cum făceau străbunicile era de neconceput și ridicol pentru o domnișoară a timpurilor moderne. Cosmeticele au devenit mai diverse - fardul de obraz a variat deja în nuanțe, de la stacojiu la roz deschis, și o fashionista ar putea alege tonul dorit de care avea nevoie pentru panglicile sau rochia ei”.
Până la sfârșitul secolului XVIII, cărțile și reviste pentru fashioniste, la început în mare parte să fie traduse, au câștigat popularitate în Rusia. În acestea ați putut găsi rețete pentru a face singură pudre, creme, loțiuni, așa că rusoaicele au început să folosească acest lucru în mod activ. Până la începutul secolului XIX, machiajul strident a devenit demodat. Aspectul natural, doar puțin pudrat, a revenit la modă, iar obrajii îmbujorați natural au început să fie considerați cei mai frumoși.