Suceava este unul dintre cele mai frumoase orașe bucovinene, iar printre principalele locuri și lucruri pe care trebuie să le vezi aici se numără: Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Șcheia, Muzeul satului bucovinean.
Descoperirile arheologice atestă, pe locul actualului oraş, existenta unor aşezări ale dacilor liberi. Ele au fost locuite începând cu cea mai veche perioadă a societăţii omeneşti, paleoliticul. Săpăturile din preajma Cetăţii de Scaun au confirmat o veche aşezare din perioada neoliticului timpuriu, de acum 7000 de ani, de tipul culturii Criş.
Din epoca bronzului (mil. II î.Hr.) s-au găsit două morminte în cutie de piatră, descoperite în partea de Vest a oraşului. Există şi alte dovezi ale existenţei aşezărilor omeneşti din epoca fierului, primul mileniu î.Hr.
Apogeul strălucirii Sucevei este atins însă în vremea marelui domnitor Ştefan cel Mare (1457-1504), acesta acordându-i o atenţie sporită, consolidând Cetatea de Scaun, Curtea Domnească, adăugând noi şi importante construcţii în oraş, îngrijindu-se de dezvoltarea sa economică şi culturală. Niciodată cetatea n-a fost cucerită prin forţa armelor. La 21 mai 1600, armatele voievodului Mihai Viteazul, intrau, fără luptă, în Cetatea de Scaun, încheindu-se astfel actul primei Uniri a Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei.
Fără a mai atinge nivelul epocii Ştefan cel Mare - Petru Rareş, Suceava cunoaşte în vremea domnitorului Vasile Lupu (1634 - 1653) un nou moment de înflorire economică şi culturală, după care urmează declinul său favorizat de distrugerile provocate de războaiele turco-polone. Treptat-treptat, reşedinţa preferată a urmaşilor lui Petru Rareş devin Iaşii, fără ca Suceava să fie părăsită deodată.
În 1775, Nordul Moldovei intră sub stăpânirea Austriei, sub stăpânire Habsburgică acest teritoriu e denumit Bucovina. Referindu-se mai întâi provinciei Galiţia, spre 1849 devine provincie autonomă şi depinde direct de coroana imperială austriacă. Bucovina era împărţită în două ţinuturi - Suceava şi Cernăuţi. Din anul 1868 Suceava devine reşedinţă de judeţ. În 1860 se înfiinţează gimnaziul de băieţi, în 1871 tribunalul, apoi o cazarmă şi un spital. La începutul sec. XX se construieşte uzina electrică, se introduce instalaţia de apă şi canalizare, iau fiinţă mai multe bănci de credit.
La 6 noiembrie 1918, Suceava este eliberată de sub stăpânirea străină, în acea dată numărând 1.424 case cu 10.200 locuitori.
În ajunul celui de-al doilea război mondial, industria oraşului fiind reprezentată doar de două mori, o fabrică de mezeluri, una de zahăr, una de culori de pământ, o presă de ulei, două tăbăcării şi ateliere meşteşugăreşti.
În prezent, Suceava reprezintă un centru cultural și istoric dezvoltat, care atrage mii de turiști atât din România, cât și din străinătate, în fiecare an.
A atenție deosebită trebuie acordată atracției turistice principale – Cetatea de Scaun din Suceava.
Cetatea Sucevei, construită la sfârşitul secolului al XIV-lea în apropierea oraşului medieval Suceava, a fost principala reședință a domnilor Moldovei timp de aproape 200 de ani, astăzi un monument istoric de nivel naţional.
Ansamblul arhitectonic medieval, alcătuit din castel şi ziduri de apărare, a fost consolidat şi completat în cadrul uni vast proiect cu finanţare în perioada 2011-2015, redându-i aspectul impunător, intrat în legendă, dar şi subtila strălucire princiară din trecut.
În anul 2016 a fost realizată în Cetatea Sucevei prima expoziţie permanentă care ilustrează teme de mare interes pentru public, precum prima şi cea mai cuprinzătoare prezentare a armelor medievale din Moldova, a blazoanelor domnilor şi boierilor moldoveni din secolele XIV – XVII sau Tezaurul medieval al Moldovei. Lapidariul recompune pentru prima dată cea mai completă imagine a Cetăţii Sucevei, evidențiind sistemele constructive şi decoraţia arhitecturală, dominate în secolul XV de variate teme ale goticului. Utilităţi domestice medievale, precum sobele de teracotă, combină absolut surprinzător şi elegant motive decorative locale cu cele central-europene. Sistemele multimedia cu tematică istorică medievală şi proiecţiile video cu subiecte legate de istoria cetăţii reprezintă o noutate expoziţională în România. Cele mai bine receptate de către publicul vizitator sunt cartea interactivă de istorie medievală a Moldovei – Străinii despre noi şi proiecţia video Cronica Cetăţii Sucevei, reconstituind o lume surprinzătoare şi vie, îndepărtată şi totuşi foarte reală, având sentimentul puternic că toţi facem parte din aceeaşi poveste!