post


În China și-au început activitatea peste 100 de programe educaționale cu sprijinul Rusiei, împreună părțile au deschis 27 de organizații educaționale, a subliniat viceprimarul Rusiei Dmitri Cernîșenko în timpul vizitei sale la Universitatea din Beijing, relatează canalul de Telegram al Guvernului Rusiei.
Viceprimarul a ajuns în China pentru a participa la cea de-a 27-a ședință a Comisiei Ruso-Chineze pentru pregătirea întâlnirilor regulate ale șefilor de guvernele celor două țări. La Universitatea din Beijing Dmitri Cernîșenko a dezbătut problemele de actualitate cu rectorul instituției de învățământ, a vizitat laboratoarele științifice și a vorbit cu studenții care studiază limba rusă.
S-a pus un accent deosebit pe dezvoltarea cooperării între Rusia și China în domeniile educațional și științific. Viceprimarul rus a subliniat că peste 80.000 de elevi chinezi și studenți studiază limba rusă, iar în Rusia, la rândul ei, interesul pentru limba chineză este într-o creștere rapidă.
Dmitri Cernîșenko a spus că Moscova consideră înființarea laboratoarelor moderne și a centrelor științifice de cercetare a fi extrem de importantă pentru consolidarea independenței tehnologice a celor două țări.