Data prăznuirii pe rit vechi: 26 octombrie.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic, cunoscut sub numele Izvorâtul de Mir, a fost fiul proconsulului roman din Tesalonic. Părinții lui și-au păstrat credința creștină în secret. Dimitrie a ajuns la vârsta de majorat când tatăl său a murit. Împăratul Maximilian, care a urcat pe tron în anul 305, l-a chemat pe tânărul Dimitrie și, după ce s-a asigurat că era un bărbat deștept și capabil în treburi militar administrative, l-a denumit în funcție de proconsulul Tesalonicului în loc de tatăl acestuia. Sarcina principală care i-a revenit tânărului proconsul, a fost acea de proteja orașul de la barbari și de a extermina creștinismul.
Sfântul Dimitrie, luând de la împărat dregătoria, a mers la Solun, îndată a început să mărturisească înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum și a învăța pe toți credința, aducându-i pe ei la cunoștința adevăratului Dumnezeu și dezrădăcinând închinarea la idoli. 
Când Maximilian a aflat că proconsulul său nou era creștin și a convertit mulți supuși romani la creștinism, mânia împăratului nu a cunoscut limite. Când se întorcea dintr-o campanie în regiunea Mării Negre, a decis să conducă armata prin Tesalonic pentru a se ocupa de creștinii tesaloniceni.
Aflând despre acesta, Dimitrie a încredințat toată averea sa săracilor, iar el s-a pus pe rugăciuni și pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sunt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creștin și a defăimat închinarea de idoli cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus în temnița.
Dimineața pe 26 octombrie (8 noiembrie pe rit nou) în anul 306 soldații l-au împuns pe Sfântul Dimitrie cu sulițe. Corpul lui a fost aruncat să fie mâncat de animale sălbatice, dar credincioșii l-a luat în taină și l-a îngropat. Iar slujitorul său Lupul a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge și inelul lui. Multe minuni făcea cu haina și cu inelul în viitor.
În timpul Sfântului Constantin Egal cu Apostol deasupra mormântului Sfântului Dimitrie era zidită o biserică mica. După o sută de ani, când s-a început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moaștele Sfântului și Marelui Mucenic Dimitrie întregi și nestricate.
În Rusia Kieveană Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic a fost venerat imediat după Botezul Rusiei în anul 988. În cinstea Sfântului au fost înălțate biserici și mănăstiri. Pe icoane Sfântul apare în haine militărești cu o suliță și o sabie.
În Rusia Kieveană în ziua Sfântului Dimitrie, precum și în ajunul sărbătorii, a avu loc pomenirea morților, mai ales dacă sărbătoarea cădea într-o sâmbătă. Un asemenea obicei a existat și în sâmbăta înainte de Ziua numelui Sfântului. Această tradiție a fost stabilită de cneazul Dmitri Donskoi, care a făcut o slujbă de pomenire tuturor celor căzuți în bătălia de la Kulikovo.
„Oamenii decedați sărbătoresc ziua lui Dimitrie în Rusia. Ei veghează asupra celor vii”, obișnuiau să spună rușii. Decedaților li s-a arătat un respect deosebit în această zi, oamenii veneau la cimitire, îi comemorau cu cuvinte și lacrimi, iar când se întorceau acasă, puneau mese. „Dacă părinții tăi sunt în viață, onorează-i; dacă sunt morți, amintește-te de ei”, această regulă era respectată cu strictețe în Rusia Kieveană.
Au existat și mai multe vorbe amuzante pentru această zi. „Înainte de Ziua lui Dimitrie, o fată este vicleană, dar după Ziua lui Dimitrie nu va mai fi așa”, au spus oamenii, sugerând că fetele vor începe să se căsătorească după această zi. În această zi, se obișnuia să te răsfeți cu bere proaspătă; s-a glumit: „În ziua lui Dimitrie, chiar și o vrabie face bere sub un tufiș”.
Rușii au acordat o atenție deosebită semnelor. Dacă această zi a fost rece și a căzut zăpadă, atunci primăvara era să fie rece la fel. „Dacă Ziua lui Dimitrie este în zăpadă, atunci și Sfântul Paștelui va fi în zăpadă”, au observat oamenii. Zorii roșii din această zi au prevestit un vânt puternic și ferestrele încețoșate – începutul înghețurilor.