Data prăznuirii pe rit vechi: 7 februarie.
În această zi este prăznuită amintirea Sfântului Luca din Elada, călugăr grec care a trăit la sfârșitul secolului IX-prima jumătate a secolului X. Acesta s-a călugărit la vârsta de 14 ani, iar spre sfârșitul zilelor s-au stabilit la poalele muntelui Helicon. În scurt timp, în jurul său s-au strâns o comunitate. După aceea au început construcțiile Bisericii în cinstea Sfintei Varvara, precum și ridicarea mănăstirii.
În Rusia Kieveană, în ziua Sfântului Luca oamenii au copt plăcinte cu ceapă, desigur (numele Sfântului Luca are un aspect fonetic asemănător cuvântului ceapă în limba rusă – „luc”). De obicei, membrii familiei au mâncat o parte de plăcinte, iar cealaltă parte o dădeau de pomană cerșetorilor și săracilor „pentru fericire”. Se credea că bunul făcut se va întoarce.
De asemenea, în această zi oamenii își pomeneau rudele răposate. Rușii obișnuiau să spună: „Onorează-i pe părinții vii, pomenește-i când sunt morți”.
Ziua Sfântului Luca era considerată cea mai potrivită pentru pregătirea medicamentelor din ierburi și rădăcini medicinale. În această zi proprietățile deosebite le căpăta planta cinci-degete ale cărei frunzulițe se aseamănă cu o cruce. Această plantă avea o denumire populară „mogușcenița”, adică cea care deține puteri uriașe. De aceea ziua Sfântului Luca se numește și Mogușcenița.
Oamenii au fost atenți la vreme. De exemplu, vântul de la amiază prefigura că vor fi recolte bune de grâu, secară, ovăz și orz. Un fenomen rar pe timpul iernii, tunetul, era un semn prost. Dacă tuna, cositul va fi extrem de prost.
În această zi își sărbătoresc onomastica persoanele cu numele:
Alexander, Alexei, Luca, Piotr.