În septembrie 1785, tânărul absolvent al Academiei militare din Paris Napoleon Bonaparte și-a început cariera într-un regiment de artilerie cu gradul de sublocotenent. Situația financiară a tânărului ofițer era precară, fiindcă cu puțin timp înainte de absolvirea acestuia, a murit tatăl lui și familia avea posibilități materiale limitate. În anul 1782 tatălui lui Napoleon i-a fost acordat grantul regal pentru o plantație de duzi. Însă, după câțiva ani, parlamentul insulei Corsica a condamnat familia Bonaparte de neexecutarea obligațiilor contractuale și i-a obligat să restituie grantul de 137.5 de mii de franci.
Tânărul ofițer a trăit în sărăcie. Trimitea familiei o mare parte a remunerației sale, mânca o dată pe zi și nu ieșea niciodată în oraș fiindcă îi era rușine de hainele sale vechi. A încercat să câștige bani în plus din literatură. Odată a avut noroc: eseul său pe tema: „Ce legi trebuie adoptate pentru a face oameni cât mai fericiți?” a fost distins cu premiul Academiei din Lyon. Însă, Napoleon nu a primit niciodată acest premiu, fiindcă eseul a fost scris sub un pseudonim, iar Napoleon nu a vrut să-și dezvăluie numele real, fiindu-i frică de batjocurile celorlalți soldați.
În anul 1788 Napoleon Bonaparte a făcut încă o încercare de a scăpa de sărăcie. În această perioadă, în Rusia au fost recrutați soldații în armata rusă de voluntari pentru a participa la războiul cu Turcia. Generalul Ivan Zaborovski a ajuns la Livorno pentru a face o selecție de voluntari. În rândul celor care și-au depus cererea era și Napoleon. Probabil, armatei ruse i s-ar fi alăturat încă un voievod talentat, însă acest lucru nu a fost menit să se întâmple.
Cu doar o lună dinainte de vizita lui Zaborovski la Livorno, în Rusia a fost publicat Decretul, conform căruia ofițerii străini au fost recrutați cu un grad inferior gradului militar actual. Tocmai acest aspect s-a dovedit definitiv: Bonaparte, furios, a ieșit val-vârtej din biroul lui Zaborovski, spunând că dacă și-ar fi propus serviciul regelui Prusiei, acesta i-ar fi acordat gradul de căpitan. Astfel, Bonaparte nu a reușit să construiască o carieră în armata rusă.
De altminteri, în curând, și-a îndreptat afacerile în Franța. În anul 1793, în timpul Mării Revoluții Franceze a obținut gradul de general de brigadă pentru asediul Toulonului. În această perioadă avea doar 24 de ani. În anul 1804 a devenit împărat al Franței.