post
post

Acum 471 de ani, în data de 11 octombrie în anul 1552 oștile țarului Ivan cel Groaznic au cucerit orașul Kazan, după care a urmat anexarea Hanatului Kazanului la Rusia.
La sfârșitul secolului XV Hanatul Kazanului a dus o politică agresivă față de Rusia, a închis negustorilor ruși drumul comercial Volga, a făcut incursiuni, a devastat satele din apropiere și a luat locuitori de rând drept prizonieri. La mijlocul secolului XVI activitatea militară împotriva tătarilor și eforturile pentru anexarea Hanatului Kazanului s-au intensificat. Însă două campanii realizate în anii 1550 nu au dat rezultate.
Țarul Ivan cel Groaznic a desfășurat o pregătire serioasă pentru o nouă campanie militară, a introdus reformele pentru consolidarea armatei, la ordinul său în apropierea Hanatului a fost construită cetatea rusească Svieajsk. Pentru această campanie a fost alcătuită o oaste mare și bine înarmată. Pentru Ivan cel Groaznic și sfătuitorii săi această campanie a avut nu numai o importanță politică, dar și religioasă, a fost o campanie ortodoxă împotriva necredincioșilor.
În vara anului 1552 oastea rusească condusă de însuși Ivan cel Groaznic a pornit de la Moscova înspre Kazan. Orașul Kazan a fost foarte solid pentru perioada respectivă, a fost înconjurat de pereți înalți consolidați de lemn. Din două părți orașul a fost protejat de râuri greu de traversat și dintr-o parte a fost protejat de un șanț adânc.
În august a început asaltul Kazanului, care s-a dovedit lung și greu. Cu toate că tătarii au rezistat activ, oștile rusești au fost mai numeroase și au deținut o artilerie mai puternică. Au folosit turnuri de luptă, arme de asalt și mine subterane, În urma exploziei a dispărut un izvor din care locuitorii Kazanului obțineau apă, așa că în curând în oraș a izbucnit o epidemie. Tătarii au încercat să desfășoare controfensive și să-i atace pe ruși, dar fără succes.
La început Ivan cel Groaznic a încercat să ducă tratative de pace, le-a propus tătarilor să i se supună, însă nu tătarii nu au fost de acord. Atunci au început pregătirile active de un asalt. Au fost detonată cetatea, pereții, porțile și podul au fost arși, tunurile au tras focuri fără oprire.
Pe 11 octombrie în anul 1552 oștile țarului Ivan cel Groaznic au început asaltul orașului. În urma luptelor de stradă foarte violente, capitala Hanatului Kazan a căzut. Nu a rămas în viață niciun apărător al Kazanului, așa că țarul a ordonat să omoare pe toți înarmați și să ia femei și copii drept prizonieri de război. Destul Kazanului a fost decis.
Peste câteva zile oastea rusească a pornit pe drumul spre Moscova, lăsând la Kazan o garnizoană. După această campanie, Hanatul Kazanului a încetat să mai existe, iar în Rusia a apărut o nou regiune – Sredneie Povoljie. Acum au apărut posibilități de a invada zona Uralilor și Siberia și de a extinde legăturile comerciale cu țările Caucazului și a Orientului.