Aproape fiecare lider sovietic a încercat să rezolve problema locuințelor și o făcea așa cum știa. Așa în popor au apărut denumiri colocviale ale diferitelor tipuri de clădiri: stalinki (zgârii nori staliniști), hrușciovki (clădiri hrușcioviste), brejnevki (clădiri brejneviste).
Stalinki
Înălțimea tavanului: 3-4 metri
Suprafața utilă: de la 32 mp (cu o cameră) până la 115 mp (cu 4 camere)
Suprafața bucătăriei: 7 mp
Numărul etajelor: de la 2 la 30
În anii 1930 în perioada conducerii lui Stalin a început industrializarea țării. Anterior, marea putere agrară nu a fost pregătită să găzduiască un flux mare de muncitori în zonele urbane. A apărut nevoia de locuințe. În cel de-al doilea plan de 5 ani din anul 1934 a fost determinată necesitatea de „a îmbunătăți situația cu locuințe din URSS”.
În multe orașe au început construcții în masă a blocurilor cu 2 sau mai multe etaje (până la 30 sau chiar mai mult, ca la Moscova). În clădirile care avea peste 5 etaje a fost un lift. Înăuntrul blocului au fost coridoare și intrări largi și un tavan înalt. Multe clădiri staliniste au fost transformate în apartamente la comun, în fiecare cameră a stat o întreagă familie, iar baia a fost la comun.
Chiar și în prezent stalinki sunt considerate locuințe de lux. Au fost construite de-a lungul străzilor și al bulevardelor mari, în stilul neoclasicist, pe fațadă au fost amplasate coloane, stucatură, basoreliefuri, statui. În aceste clădiri au locuit funcționari de ranguri înalte, militari și membrii partidelor.
Hrușciovki
Înălțimea tavanului: 2.5 metri
Suprafața utilă: de la 28 mp (cu o cameră) până la 68 mp (cu 4 camere, însă acestea au fost rare)
Suprafața bucătăriei: 4.5-6 mp
Numărul etajelor: până la 5
Construcția clădirilor staliniste s-a oprit în 1955 după decretul lui Hrușciov „cu privire la eliminarea exceselor în proiectare și construcție”. Noul secretar general i-a criticat pe arhitecți pentru risipă. Decorul a fost complet eliminat, noul stil ar putea fi descris drept funcționalism.
Bucătăriile mici din blocurile de apartamente din epoca lui Hrușciov au fost prezentate ca un avantaj (puteți ajunge la orice cu mâna și nu trebuie să mergeți departe)
Hrușciovki au devenit blocuri standard cu mai multe apartamente. În loc de case din cărămidă, au început să construiască în principal blocuri din panouri mai ieftine. Spa’iul și înălțimea tavanelor au fost reduse drastic; aproape că nu existau lifturi în astfel de case. Era important să se asigure cât mai mulți cetățeni cu locuințe și era de dorit ca fiecare familie să aibă un apartament separat.
Apartamentele din epoca Hrușciov sunt nedecomandate. Renovările moderne le transformă adesea în garsoniere.
Construcția clădirilor de apartamente din epoca lui Hrușciov a fost realizată din 1956 până la sfârșitul anilor 1960, iar acum a reușit cu adevărat să depășească criza locuințelor. Au început să construiască cartiere rezidențiale întregi. În ciuda faptului că apartamentele erau foarte mici, multe familii s-au bucurat de un apartament privat, și nu unul comun, și de propria lor baie.
Brejnevki
Înălțimea tavanului: 2.5-2.7 metri
Suprafața utilă: de la 33 mp (cu o cameră) până la 76 mp (cu 4 camere)
Suprafața bucătăriei: 6.8-7.4 mp
Numărul etajelor: de la 5 la 17
La sfârșitul anilor 1960, când Leonid Brejnev a venit la putere, a devenit clar că populația urbană creștea, iar construcția de blocuri de apartamente trebuia să continue într-un ritm accelerat. În același timp, populația s-a plâns de hrușciovki, a căror calitate era foarte scăzută (zone mici, pereți subțiri, lipsa lifturilor).
Așa au apărut brejnevki, apartamente cu un „aspect îmbunătățit”. Mai mult de atât, acestea au fost construite până la sfârșitul anilor 1990. Aveau lifturi, iar în clădirile de peste 14 etaje erau și lifturi mari de marfă. Era adesea un tobogan de gunoi chiar la intrări. Zona de bucătărie din apartamente a crescut și a apărut un coridor. În clădirile din epoca lui Hrușciov, de regulă, camerele erau nedecomandate, dar aici erau decomandate.
În brejnevki, bucătăriile și camerele erau deja mult mai mari.
Astăzi, brejnevka reprezintă cea mai mare parte a locuințelor secundare disponibile pentru cumpărare. Mai mult, acestea sunt situate atât la periferia orașelor, cât și în zonele centrale. Există o duzină de modele de case standard ale acelei epoci. Acestea includ case-turn (12–16 etaje cu o singură intrare) și case cu mai multe secțiuni cu 13 intrări. Erau construite din blocuri, cărămidă și panou, într-o varietate de culori și modele.