post


În Rusia n-ai să găsești un student care să nu știe despre Ziua Studentului și să nu o sărbătorească în data de 25 ianuarie. Decretul Președintelui nr. 76 de la 25 ianuarie 2005 „Privind Ziua Studentului din Rusia” reprezintă o confirmare oficială a studenților ruși. În anul 2007 a fost semnată legea federală conform căreia Ziua Studențimii în Rusia a devenit una dintre datele comemorative din Rusia. Însă istoria și tradițiile acestei sărbători datează din secolul XVIII.
S-a nimerit că tocmai în Ziua Sfintei Tatiana, sărbătorită în data de 25 ianuarie pe rit nou, în anul 1755 Împărăteasa Elisabeta a semnat decretul „Privind Înființarea Universității din Moscova” al cărui text a fost compus de Ivan Șuvalov, favoritul Împărătesei și prietenul marelui om de știință Lomonosov.
Însuși Mihail Lomonosov a jucat un rol considerabil în înființarea acestei instituții de învățământ superior rusesc, faptul pentru care Universitatea din Moscova poartă numele „M. Lomonosov”.
S-a hotărât că o clădire cu două etaje de pe Piața Roșie în apropierea Porților Voskresenskie va găzdui Universitatea din Moscova. La sfârșitul anilor 1790 au fost finalizate construcțiile clădirii și ale bisericii Sfintei Tatiana, care de atunci este considerată protectoarea tuturor studenților, iar ziua Sfintei Tatiana a devenit de asemenea Ziua Universității.
Apropo, numele Tatiana are o origine greacă și înseamnă „cea care construiește”.
Inițial, această sărbătoare a fost celebrată doar la Moscova, dar într-un mod solemn și extrem de pompos. După cum au mărturisit contemporanii, sărbătoarea anulă a zilei Sfintei Tatiana a fost un eveniment extraordinar pentru locuitorii Moscovei. Sărbătoarea era împărțită tradițional în două etape: o ceremonie oficială scurtă în clădirea Universității din Moscova și o petrecere populară gălăgioasă la care a luat parte întreaga capitală.
În secolul XVIII – prima jumătate a secolului XIX, evenimentele solemne organizate pentru a marca sfârșitul anului universitar, erau considerate sărbătoarea principală a Universității și, drept urmare, a studențimii. La ele au asistat numeroși oaspeți, au fost acordate decorații și titluri, s-au ținut discursuri. În același timp, ziua oficială a Universității, sărbătorită cu o slujbă specială la Biserica Universității, a fost data de 25 ianuarie. Însă această zi a fost denumită Ziua Înființării Universității din Moscova, ci nu ziua Sfintei Tatiana.
După aceea a urmat Decretul lui Nicolae I prin care a ordonat ca în data semnării actului privind înființarea Universității din Moscova să fie sărbătorită ziua oficială a studențimii – Ziua Studenților. În plus, în această perioadă la universități a început vacanța sărbătorită mereu cu multă gălăgie și voioșie (chiar și în perioada sovietică).
Sărbătorirea zilei „profesionale” a studenților a avut propriile ritualuri și tradiții – se organizau evenimente solemne la care au fost distinse cele mai semnificative realizări ale studenților. Apropo, în această zi polițiștii nu amendau nici studenți extrem de amețiți. Se apropiau de ei doar să-i întrebe: „Aveți nevoie de ajutor, domnilor studenți?”.
Cu toate că istoria sărbătorii își ia originile în trecutul atât de îndepărtat, tradițiile s-au păstrat până în ziua de astăzi. Petrecerile organizate de studenți sunt atât de vaste și zgomotoase cât și acum 200 de ani. De altfel, este un fapt bine cunoscut că studentul nu va rata niciodată șansa să facă pauză de la învățătură, potrivit zicalei populare, festivitatea continuă poate fi întreruptă doar în perioada „fierbinte” de examene.